FAIL (the browser should render some flash content, not this).



Produs textil special, produs din fibre sintetice, proiectate special ca produs complementar la membranele IMPERMAX (cu marea lor elasticitate).

Este ideal în situaţiile care necesită un nivel suplimentar de protecţie sau armare, MINIMIZÂND EFECTUL DE AUTONIVELARE al acestor produse şi crescând grosimea finală a membranei obţinute.


Culori disponibile:
  • Transparent (Stralucitor sau Mat – varianta mata se poate realiza folosind aditivul de matuire Matting Additive).
  • Rosu / Verde / Gri.



  • Se desface rola pe suprafaţa pe care se va aplica.
  • Se taie folosind sculele potrivite.
  • Ca armare şi pentru a împiedica auto-nivelarea în zonele înclinate, se aplică direct pe primul strat cât timp acesta este încă proaspăt aplicat, astfel încât Geomax să rămână ataşat prin fibrele sale, încercând să evitaţi defectele şi cutele.
  • Ca protecţie dedesubt (GEOMAX PROTEC), sau înaintea aplicării de IMPERMAX prin pulverizare, se recomandă a se aplica un prim strat de produs diluat (20-50% diluant), ca amorsă şi cu scopul de a fixa produsul pe suprafaţă, evitând ca apoi să se mişte datorită vântului sau altor cauze.
  • Ca protecţie finală înainte de a acoperi IMPERMAX cu mortar şi plăci de gresie, se recomandă a se întinde produsul cât timp IMPERMAX este încă proaspăt, în scopul de a evita ca produsul să fie dezlipit de vânt. Este important a se face acest lucru circulând pe geotextil, pentru a nu deteriora membrana.